O femeie și fiica ei de 10 luni au ajuns la spital după ce casa în care locuiau a fost lovită de un TIR

O femeie și fiica ei de 10 luni au ajuns la spital după ce casa în care locuiau a fost lovită de un TIR
Publicat: 11/01/2014, 13:19
Actualizat: 04/02/2019, 17:26

O femeie și fiica acesteia în vârstă de zece luni au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Arad, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce casa în care locuiau a fost lovită de un TIR al cărui șofer a pierdut controlul volanului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc în localitatea arădeană Căpruța, pe DN 7, după ce șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a lovit o casă de pe marginea drumului, în care se aflau trei copii și părinții lor.

„Șoferul este din localitatea arădeană Sânleani și are 65 de ani, iar în urma testelor s-a constatat că nu consumase alcool. Pe fondul vitezei excesive și a carosabilului umed, bărbatul a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat cu TIR-ul într-o casă”, a declarat sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber, în urma impactului, locuința a fost avariată, iar o femeie și fetița ei de zece luni au fost lovite de bucăți din tavanul prăbușit, fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Bârzava, de care aparține satul Căpruța, a declarat că locuința nu mai poate fi folosită, fiind distrusă aproape în toalitate.

„Este vorba de o casă din lemn care a fost distrusă 90 la sută în urma impactului. Norocul familiei aflate înăntru a fost că TIR-ul a lovit prima cameră de la stradă, iar ei se aflau în a doua. Din păcate, a picat tavanul pe oameni, iar bebelușul de zece luni și mama au fost răniți”, a declarat primarul Gabriel Faur.

Medicii arădeni au afirmat că rănile suferite de copil nu îi pun viața în pericol, fiind vorba despre traumatisme și excoriații. Mama fetiței a suferit răni superficiale.

Primarul comunei Bârzava a declarat că a mers la locul accidentului și s-a asigurat că ceilalți doi copii au unde locui, aceștia fiind duși la rude. Edilul a mai spus că se caută soluții pentru a se oferi o altă locuință familiei afectate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor